Dictionar

Rezultate secundare (Muzicale,):

Acoladă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accolade)

1. ceremonial medieval la primirea cuiva în rândul cavalerilor, printr-o îmbrăţişare şi o lovire uşoară cu latul spadei.

2. (fig.) îmbrăţişare.

3. semn grafic ({) servind la reunirea mai multor cuvinte, ecuaţii, portative muzicale etc.

4. formă de boltă ca o paranteză culcată.


Acompania

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accompagner)

1. a susţine cu vocea sau cu un instrument partea principală a unei bucăţi muzicale.

2. a însoţi pe cineva.


Acompaniator, -oare

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. accompagnateur)

1. cel care acompaniază (cu vocea sau cu un instrument) executarea unei bucăți muzicale.


Acord

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.

2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.

3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.

4. formă de retribuţie a muncii prestate.

5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.

6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.

7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.

8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.


Acordabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. accordable)

1. care poate fi în concordanță cu altceva.

2. (despre instrumente muzicale) care poate fi acordat.

3. (antonim) inacordabil.


Acordor 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accordeur)

1. specialist în acordarea instrumentelor muzicale.