absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.
2. total, complet, desăvârşit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare ~ă = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine şi prin sine.
8. adv. cu desăvârşire, exact.

incomensurabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incommensurable)

1. care nu poate fi măsurat; foarte mare.
2. (mat.; despre mărimi) care nu are o unitate de măsură comună, cuprinsă de un număr întreg de ori în fiecare dintre ele.

instantaneu, -ee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. instantané)

1. adj. (și adv.) care se produce foarte repede; care apare brusc, pe moment.
2. (fiz., despre mărimi) referitor la un anumit moment.
3. (tehn.; despre centre și axe de rotație) cu poziție variabilă în timp față de sistemul de referință fix și mobil.
4. s. n. fotografie luată cu expunere scurtă.
5. expunere foarte scurtă a clișeului.

intensiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. intensif)

1. cu (mare) intensitate, viu, tare; vioi.
2. cultură ~ă = sistem de cultivare a pământului prin aplicarea căruia se obține o mare producție pe o suprafață de teren.
3. (fiz.; despre mărimi) care, prin compunerea mai multor sisteme identice, își păstrează valoarea constantă.

normal, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. normal. lat. normalis, it. normale)

1. adj. firesc, comun, obișnuit.
2. (despre oameni) sănătos (fizic și psihic).
3. conform unor norme.
4. (despre mărimi) cu valoare apropiată de cea întâlnită frecvent.
5. (chim.) concentrație ~ă = cantitatea de substanță conținută într-o soluție, exprimată în echivalenți-gram la litru de soluție.
6. (mat.) secțiune ~ă = secțiune realizată cu un plan care conține normal într-un punct dat la suprafața secționată.
7. școală ~ă (și s. f.) = școală în care se pregătesc învățătorii.
8. s. f. dreaptă perpendiculară dusă pe tangenta la o curbă în punctul de contact.
9. media elementelor meteorologice, calculată dintr-un șir de ani de referință.

pendula

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. pendolare)

1. a avea mişcări oscilatorii; a se balansa, a oscila în raport cu poziţia de echilibru.
2. (despre valoarea unei mărimi) a varia în jurul unei valori medii.
3. (fig.; despre oameni) a fi instabil, nehotărât.