anacolut

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anacoluthe)

1. greșeală de gramatică constând în întreruperea construcției sintactice, în frază, cauzată de neconcordanța dintre planul logic și cel gramatical al enunțului.

asincronism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. asynchronisme)

1. caracter asincron.
2. efect cinematografic bazat pe neconcordanța dintre coloana vizuală și cea sonoră.

concordanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concordance)

1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondență (II, 1).
2. ~a timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează timpul verbului dintr-o propoziție dependentă în acord cu timpul verbului din propoziția regentă; corespondența timpurilor.
3. îmbinare armonioasă de sunete.
4. (geol.) raportul dintre două (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu.
5. specie evoluată de index (glosar), larg cultivată în filologia anglo-saxonă și chiar în cea romanică, constând în listarea cuvintelor, însoțite fiecare de un microcontext pertinent pentru înțelegerea lor.
6. (anton.) neconcordanță.

inadecvare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. inadequation)

1. caracterul a ceea ce este inadecvat; lipsă de adecvare; neconcordanță, nepotrivire.
2. (antonim) adecvare.

incongruență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. incongruence, it. incongruenza, lat. incongruentia)

1. faptul de a fi incongruent; neconcordanță, dezacord.

paramimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paramimie)

1. pervertire a expresiei mimice, constând în neconcordanța până la opoziție între aceasta și conținutul trăirilor bolnavului.