Dictionar

nemulțumire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ne- + mulțumire)

1. faptul de a fi nemulțumit, starea celui nemulțumit; supărare, mâhnire.
2. neajuns, neplăcere, necaz.
3. (var.) (reg.) nemulțămire.
4. (antonime) mulțumire, satisfacție.
 

beatnic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. beatnik)

1. tânăr care, prin neîngrijire și stridență, vrea să-și afișeze nemulțumirea și protestul față de o societate pe care o consideră inumană; (p. ext.) tânăr (din Occident) cu plete și ținută neîngrijită.
 

disforie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dysphorie)

1. tulburare a dispoziției caracterizată prin tristețe profundă și nemulțumire de sine.
 

frustrație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. frustration)

1. acțiunea de a frustra și rezultatul ei; frustrare.
2. starea celui care este frustrat; stare mentală de nemulțumire caracterizată printr-un dezechilibru între o dorință sau o așteptare și realizarea ei efectivă.
3. (var.) frustrațiune.
4. (antonim) satisfacție.
 

insatisfacție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. insatisfaction, lat. insatisfactio)

1. nemulțumire, neplăcere.
 

resentiment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ressentiment)

1. sentiment ostil față de cineva, izvorât dintr-o nemulțumire mai veche; antipatie.
 

rumoare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rumeur, lat. rumor)

1. zgomot confuz de voci care se aud în același timp, exprimând nemulțumire, surpriză etc.