Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arythmie)
1. lipsă de ritm, neregularitate în succesiunea silabelor accentuate ale unui vers.
2. tulburare a ritmului cardiac.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. forme, lat. forma)
1. înfățișare, aspect exterior; contur.
2. modul de existență, de organizare internă, interacțiunea și legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului.
3. ~ele conștiinței sociale = ansambluri distincte de reprezentări, idei, concepții determinate social și istoric, care alcătuiesc conștiința socială; ~ logică = structură mintală în conformitate cu principiile gândirii și având drept funcție organizarea conținutului acesteia.
4. stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, prin antrenament; condiție fizică bună; a fi în ~ = a fi capabil de randament maxim.
5. totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conținutul unei opere de artă.
7. mod de organizare, de conducere politică, socială etc.
8. dispoziție legală de procedură.
9. viciu de ~ = nerespectare a unei dispoziții de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești.
10. aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o funcție gramaticală.
11. stare de agregare a corpurilor.
13. (poligr.) cutie de oțel în care se toarnă literele; zaț al unei pagini.
14. ~ de relief = neregularitate a suprafeței Pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi; (mat.) fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeași relație.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. irrégularité, lat. irregularitas)
1. lipsă de regularitate; neregularitate.
2. caracterul a ceea ce nu este conform regulilor, a ceea ce nu respectă regulile.
3. faptă, atitudine care constituie o abatere de la regulă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. régularité)
1. însuşirea, starea a ceea ce este regulat.
2. calitatea a ceea ce este în conformitate cu legea, cu o regulă sau cu o ordine fixată dinainte.
3. calitatea a ceea ce este constant, uniform; uniformitate.
4. caracterul a ceea ce se întâmplă la intervale regulate.
5. simetrie; proporție, proporţionalitate.
6. (antonime) iregularitate, neregularitate.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. suplétivisme)
1. (gram.) calitatea de a fi supletiv.
2. (morfologie lingvistică) calitate specifică a anumitor forme gramaticale de a completa paradigmele unor cuvinte flexibile prin utilizarea mai multor radicali (sau lexeme), în loc de un singur radical; aceasta este o „neregularitate”, afectând de obicei un număr mic de cuvinte de înaltă frecvență, prin faptul că face imprevizibilă flexiunea cuvântului în cauză, care, prin urmare, trebuie învățată formă cu formă.