norma

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (v. normă)

1. a stabili norma de muncă pentru un anumit domeniu de activitate.
2. a stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară.
3. a supune unei norme.

normă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. norme, lat., rus. norma)

1. regulă, dispoziție obligatorie prin lege sau prin uz.
2. totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a se califica.
3. criteriu de apreciere.
4. lucru de efectuat, cantitate de produse care trebuie realizată de un muncitor într-o unitate de timp.
5. ~ de consum = cantitatea maximă de materii prime, combustibil, energie etc. care poate fi consumată pentru obținerea unei unități de produs.
6. numele autorului și titlul prescurtat al lucrării, imprimate cu litere mici în colțul stâng de jos al primei pagini din fiecare coală de tipar.
7. (mat.) număr pozitiv care se asociază anumitor mărimi și care generalizează proprietățile, valorile absolute ale numerelor și ale modului numerelor complexe.

normal

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT normalis
2. FR normal
3. EN normal
4. DE normal; regelmäßig
5. RU нормaльный; прaвильный
6. HU rendes, szokásos, szabályos

normal, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. normal. lat. normalis, it. normale)

1. adj. firesc, comun, obișnuit.
2. (despre oameni) sănătos (fizic și psihic).
3. conform unor norme.
4. (despre mărimi) cu valoare apropiată de cea întâlnită frecvent.
5. (chim.) concentrație ~ă = cantitatea de substanță conținută într-o soluție, exprimată în echivalenți-gram la litru de soluție.
6. (mat.) secțiune ~ă = secțiune realizată cu un plan care conține normal într-un punct dat la suprafața secționată.
7. școală ~ă (și s. f.) = școală în care se pregătesc învățătorii.
8. s. f. dreaptă perpendiculară dusă pe tangenta la o curbă în punctul de contact.
9. media elementelor meteorologice, calculată dintr-un șir de ani de referință.

normalist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (normal + -ist)

1. elev al unei şcoli normale.

normalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. normalité)

1. caracterul a ceea ce este normal.
2. (chim.) concentraţie a unei soluţii în comparaţie cu aceea a unei soluţii normale.

normaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. normaliser)

1. tr., refl. a face să devină, a deveni normal.
2. tr. a supune unei norme.
3. (ec.) a elabora norme interne.
4. a standardiza.

normalizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (normaliza)

1. acţiunea de a (se) normaliza.
2. tratament termic aplicat pieselor de oţel spre a obţine o structură normală, cu granulaţie fină.

abate (2)

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
9. (refl.) a cădea.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

abazie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abasie)

1. (med.) tulburare a sistemului nervos, care se manifestă prin neputinţa de a merge normal.

aberant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aberrant, lat. aberrans)

1. care constituie o aberație; care se abate de la normă, de la tiparul normal; care diferă de normal.
2. (bot.) care diferă sau se abate de la tip.
3. care contravine logicii sau adevărului; (prin ext.) absurd.

aberativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aberratif)

1. care ţine de aberaţie.
2. (livr.) care este departe de adevăr, normalitate sau corectitudine.

aberaţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.