Rezultate secundare (Nou.):
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. anneau)
1. cerc realizat dintr-un material dur și folosit pentru a atașa, reține sau înfășura ceva.
3. ceva care amintește de această formă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., it. casino)
1. local public în staţiunile turistice şi balneoclimatice, cu săli de jocuri, spectacole, dans, restaurante.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. kimono)
1. halat cu mâneci foarte lungi.
2. croială de îmbrăcăminte femeiască în care mâneca este dintr-o singură bucată cu talia.
3. haină femeiască (de casă) croită astfel.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
6. HU új nemzetség, fiatal nemzetség
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. lanterneau)
1. mică lanternă (3) pe acoperişul unei hale, pe cupola unui dom.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. linon)
1. olandă subţire pentru batiste, bluze etc.
Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (fr. acclimater)
1. a se obișnui cu un nou mediu biologic; a se obișnui cu noi condiții de viață, activitate, gândire; a (se) aclimatiza.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. acculturation)
1. complex de transformări care au loc în planul culturii ca urmare a contactului între grupuri sociale având culturi deosebite; adaptare a unui individ (grup) la o nouă cultură.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (engl. adventist, fr. adventiste)
2. I. care aparține adventismului, privitor la adventism.
3. II. (religie) credincios care așteaptă o nouă venire a lui Hristos pe pământ.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbial, lat. adverbialis)
1. (despre cuvinte, construcţii gramaticale) cu valoare de adverb.
2. (gramatică) locuțiune ~ă = grup de cuvinte, fixat prin utilizare, care poate fi înlocuit cu un adverb într-o propoziție pentru a forma o nouă propoziție (corectă din punct de vedere gramatical); (abreviere) loc. adv.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (engl. affixation)
1. proces morfologic prin care un grup de litere (afixul) este atașat unui cuvânt de bază, sau rădăcină, pentru a forma un cuvânt nou.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. ana-, cf. gr. ana „înapoi, în sus”)
1. „în sens contrar, din nou, în sus, în afară”.