noțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. notion, lat. notio)

1. formă a cunoașterii raționale care denumește o clasă de obiecte cu însușiri esențiale comune.
2. cunoștință, idee cu caracter general asupra unui lucru.
3. (pl.) cunoștințe, principii fundamentale ale unei discipline, ale unui domeniu etc.

prenoțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. prénotion)

1. (logică) prima noțiune, noțiune preliminară.
2. cunoaștere obscură și superficială pe care cineva o are despre un lucru, înainte de a-l fi examinat.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

abstracție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. abstraction, lat. abstractio)

1. noțiune, idee rezultată din procesul de abstractizare.
2. abstractizare.
3. a face ~ de = a nu lua în considerare.

acultural, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (a- + cultural)

1. (se spune despre cineva) care nu are noțiunea de cultură.

amoral, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amoral)

1. care nu are noțiunea de moralitate.

anaforic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anaphorique)

1. (despre cuvinte) care reia o noțiune, o idee deja exprimată.

autosemantic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. autosemantisch)

1. (despre cuvinte) cu sens de noțiune.