Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. numéral, lat. numeralis)
1. adj. care desemnează, exprimă un număr.
2. sistem ~ = ansamblu de simboluri care reprezintă numere.
3. s. n. parte de vorbire flexibilă care exprimă un număr, o determinare numerică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apposition, lat. appositio)
1. atribut substantival, pronominal sau numeral, de obicei în cazul nominativ.
2. orice construcţie sintactică de tip apoziţional.
3. (biol.) creştere în grosime a membrelor celulare prin depunerea succesivă a straturilor noi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cardinal, lat. cardinalis)
1. adj. principal, fundamental, esenţial.
2. punct ~ = fiecare dintre cele patru direcţii principale după care se determină poziţia unui punct de pe glob; numeral ~ = numeral care exprimă un număr întreg, abstract sau un număr determinat de obiecte, fiinţe etc.
3. s. n. (mat.) număr care exprimă o cantitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. casus, fr. cas)
1. împrejurare, situaţie, circumstanţă.
2. ~ de conştiinţă = împrejurare în care cineva este silit să procedeze altfel decât îi dictează conştiinţa.
3. a face ~ de ceva = a considera ceva (exagerând) foarte important; a face ~ de cineva = a exagera calităţile, meritele cuiva.
4. întâmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute).
5. (med.) individ care reprezintă o situaţie exemplară.
6. fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcţii sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui şi numeralului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. collectif, lat. collectivus)
1. adj. rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate.
2. substantiv ~ = substantiv care, la singular, denumeşte o multitudine de obiecte identice, considerate ca un întreg; sufix ~ - sufix cu ajutorul căruia se formează substantive colective; numeral ~ = numeral care exprimă ideea de grupare a obiectelor în timp şi spaţiu.
3. care aparţine tuturor; comun, obştesc, social.
4. s. n. grup de oameni care lucrează în acelaşi loc de producţie, cu interese şi concepţii comune, purtând fiecare răspunderea muncii depuse, sub o conducere unică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. chronogramme)
1. inscripţie în care literele, corespunzătoare cifrelor romane, formează data.
2. problemă enigmistică în care literele numerale (numerele latine) dintr-o frază, vers, inscripţie etc., citite în ordinea lor firească din text (prin adiţie) sau anagramate, formează data la care se referă textul, în legătură cu un eveniment istoric.
3. informaţie dată de literele unei fraze, ale unui vers, ale unei inscripţii etc., care au şi o semnificaţie numerală reprezentând cifre romane.
4. grafic reprezentând desfăşurarea în timp a unui fenomen; historiogramă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. décliner, lat. declinare)
1. tr. a trece un substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol prin toate cazurile gramaticale.
2. a respinge, a refuza, a contesta, a nu-şi asuma o sarcină, o funcţie etc.
3. a-şi ~ competenţa = a nu-şi recunoaşte competenţa (autoritatea, capacitatea de a se pronunţa într-o problemă); a-şi ~ orice răspundere = a nu-şi asuma răspunderea.
4. a nu recunoaşte, a nu admite ceva.
5. a-şi ~ numele, calitatea = a-şi spune numele, calitatea; a se prezenta.
6. intr. (despre aştri) a coborî către asfinţit, a apune.
7. (fig.) a decădea, a fi în declin; a-şi pierde vigoarea, importanţa.