confesionalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Konfessionalismus, it. confessionalismo)

1. concepție teologică ce consideră obligatorie apartenența la o anumită confesiune.

cotă 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cote, lat. quato)

1. parte cu care contribuie cineva la o cheltuială comună sau care îi revine în urma unei împărțeli.
2. parte dintr-un tot căreia i se dă o anumită destinație; cotă-parte, participație.
3. contribuție obligatorie, în produse agricole, impusă producătorilor de către stat la termene și prețuri fixate de el.
4. document de referință care constată cursul valorilor înscrise la bursă2, rezultate din cotațiile unei zile.
5. ~a bursei = nivelul cursului valutar la bursă.
6. altitudine a unui punct față de nivelul mării; nivelul unei ape curgătoare.
7. nivelul la care navighează un submarin.
8. (mat.) a treia coordonată carteziană a unui punct din spațiu.
9. fiecare dintre dimensiunile unei piese, ale unei construcții indicate pe un desen.
10. semn în cifre și litere care arată locul unor cărți, documente etc. într-o bibliotecă, într-o arhivă, a unei piese filatelice în cataloage sau reviste de specialitate.

dispoziție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. disposition, lat. dispositio)

1. prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură, hotărâre luată de un organ ierarhic superior, obligatorie pentru organul în subordine; ordin.
2. ~ de plată = ordin scris prin care o întreprindere, organizație, instituție etc. dispune băncii să facă anumite plăți din contul său; la ~ = la îndemână.
3. dispunere, așezare într-o anumită ordine; alcătuire potrivit unui anumit plan.
4. stare sufletească.
5. posibilitate de a dispune (de).
6. aptitudine, înclinație; vocație.
7. (pl.) pregătiri, preparative.
8. (var.) (înv.) dispozițiune.

dogmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dogme, lat., gr. dogma)

1. învățătură, teză fundamentală a unei religii, obligatorie pentru toți adepții ei, care nu poate fi supusă criticii.
2. teză considerată ca imuabilă, care trebuie acceptată necritic și aplicată rigid, fără a ține seamă de condițiile concrete.

haltă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Halte/stelle/, fr. halte)

1. stație mică de cale ferată, unde nu se opresc decât trenuri locale.
2. (fam.) oprire, popas.
3. scurtă oprire a unei trupe în marș, pentru odihnă, ajustarea echipamentului sau verificarea tehnicii de luptă.
4. punct rutier de oprire obligatorie pentru îndeplinirea unor formalități administrative sau plata unei taxe.

impozit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. impositum, după fr. impôt)

1. plată obligatorie către stat, în bani sau în produse, stabilită prin lege; impunere.