Dictionar

opoziție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. opposition, lat. oppositio, germ. Opposition)

1. raport dintre două lucruri sau situații opuse, contrare; contrast.
2. raport de excludere între două noțiuni sau judecăți.
3. diferență cu valoare funcțională între două unități lingvistice.
4. împotrivire, opunere.
5. poziție a unui astru când Pământul se află între el și Soare; (p. ext.) poziție a două corpuri cerești diametral opuse pe bolta cerească.
6. grup politic potrivnic partidului care se află la putere; (p. ext.) politica practicată de acest grup.
 

dextropoziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dextroposition)

1. deviație spre dreapta a unui organ al corpului, obișnuit în partea stângă.
 

propoziție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. proposition, lat. propositio)

1. cea mai simplă unitate sintactică prin care se comunică o judecată, o idee.
2. (log.) îmbinare de cuvinte care exprimă o ideee completă.
3. (mat.) teoremă ajutătoare care servește demonstrației unei teoreme mai importante sau stabilirii unui rezultat fundamental.
4. expresie care are un înțeles într-un anumit domeniu.
5. (inform.) formă propozițională din simboluri terminale.
6. cea mai mică construcție muzicală, care se încheie printr-o cadență oarecare.
 

retropoziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rétroposition)

1. plasare a unei formații anatomice înapoia poziției sale anterioare.
 

ablativ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcție sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziție circumstanțială, dintr-un substantiv (sau pronume) și un participiu în ablativ.
 

absenteism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. absentéisme, engl. absenteeism)

1. absență frecventă și nemotivată dintr-un loc de muncă.
2. mod de exploatare a pământului printr-un intermediar.
3. neparticiparea la alegeri sau la ședințe politice.
4. ~ parlamentar = practică folosită de deputații opoziției constând în neparticiparea la sesiunile parlamentului, pentru întârzierea sau blocarea adoptării unor legi.
 

acceptabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acceptabilité)

1. faptul de a fi acceptat, de a putea fi acceptat.
2. mulțimea de condiții care fac ceva acceptabil.
3. (lingvistică) însușirea unui enunț de a fi acceptabil; exigența ca o propoziție să nu fie nici agramaticală, nici asemantică.
4. (antonim) inacceptabilitate.
 

adverbal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adverbal)

1. pe lângă, care determină un verb.
2. care este legat de verb, care depinde de verb (*acuzativul sau ergativul (în funcție de limbă) este cazul determinant adverbal imediat).
3. care se referă la relația verbului cu alți termeni ai propoziției.
 

adverbial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adverbial, lat. adverbialis)

1. (despre cuvinte, construcții gramaticale) cu valoare de adverb.
2. (gramatică) locuțiune ~ă = grup de cuvinte, fixat prin utilizare, care poate fi înlocuit cu un adverb într-o propoziție pentru a forma o nouă propoziție (corectă din punct de vedere gramatical); (abreviere) loc. adv.
 

adversativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adversatif, lat. adversativus)

1. care exprimă o opoziție.
2. propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție coordonată care exprimă o opoziție față de coordonata ei; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă.