Rezultate principale (Orbită):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. orbiter)
1. a gravita, a se învârti pe o anumită orbită.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. orbite, lat. orbita)
1. traiectorie închisă parcursă de un mobil, de un electron etc.
2. drum real parcurs de un corp ceresc.
3. fiecare dintre cavităţile osoase ale craniului în care se află ochiul.
4. (fig.) sferă de activitate; zonă de influenţă exercitată de o persoană etc.
Rezultate secundare (Orbită):
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (după it. esorbitare)
1. a ieşi din orbită; a părea să iasă din orbită.
2. (fig.) a ieși din limitele stabilite; a întrece măsura; a trece peste ceea ce se cuvine.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. orbital)
1. adj. referitor la orbita unui corp ceresc.
2. (despre un mobil, un vehicul) care parcurge o orbită.
3. s. m. ~ atomic = zonă din jurul unui nucleu atomic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. orbitaire)
1. care apaţine orbitei ochiului.
2. indice ~ = raportul dintre diametrele maxime ale orbitei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. sorbite, germ. Sorbit)
1. constituent structural al oţelurilor călite şi revenite.
2. polialcool care se găseşte în unele fructe, folosit la prepararea sorbozei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphélie)
1. punctul cel mai îndepărtat de Soare de pe orbita unui corp ceresc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. afghan)
1. adj., s. m. f. (locuitor) din Afganistan.
2. (s. f.) limbă indo-europeană vorbită de afgani.
3. s. m. câine de companie decorativ, de origine afgană.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. afrikaans)
1. limbă de origine olandeză, vorbită de afrikanderi.
2. limba germanică destul de apropiată de olandeză, vorbită în Africa de Sud, unde are statut de limbă oficială, și în Namibia (și, într-o măsură mai mică, Botswana, Zambia și Zimbabwe).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aïnou)
1. limba vorbită de vechile populaţii din arhipelagul nipon.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. akkadien)
1. adj., s. m. f. (locuitor) din Akkad.
2. (s. f.) limbă semitică veche vorbită în Asiria.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. albanis, it. albanese)
1. adj., s. m. f. (locuitor) din Albania.
2. (s. f.) limbă indo-europeană vorbită în Albania.