OK
X
ordona
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. ordonner)
1.
a
da
un
ordin,
a
porunci,
a
dispune,
a
comanda.
2.
a
orândui,
a
aranja,
a
rândui.
3.
(mat.)
a
introduce
o
relație
de
ordine
pentru
elementele
unei
mulțimi.
coordona
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. coordonner)
1.
a
pune
de
acord
părțile
unui
tot;
a
îndruma
în
sens
unitar
o
serie
de
activități.
ordonanța
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. ordonnancer)
1.
a
elibera
un
ordin
de
plată
(a
unei
sume).
ordonanță
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. ordonnance)
1.
dispoziție
scrisă
care
emană
de
la
o
autoritate
(administrativă).
2.
~
de
plată
=
dispoziție
de
plată
a
unei
sume.
3.
act
legislativ
al
unui
guvern.
4.
(jur.)
hotărâre
judecătorească
dată
în
proceduri
cu
caracter
urgent.
5.
(în
vechea
armată)
soldat
în
serviciul
personal
al
unui
ofițer.
6.
mod
de
dispunere
a
elementelor
unei
compoziții
arhitecturale,
de
grupare
a
diferitelor
elemente
ale
unui
tablou
etc.
ordonare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (ordona)
1.
acțiunea
de
a
ordona.
2.
(log.)
raport
de
~
=
cuprinderea
unei
noțiuni
în
sfera
unei
alte
noțiuni
mai
generale.
ordonat, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (după fr. ordoné)
1.
adj.
dispus,
așezat
în
ordine.
2.
bine
îngrijit,
pus
la
punct.
3.
(mat.)
mulțime
~ă
=
mulțime
cu
ordine
bine
determinată
de
dispunere
a
elementelor
componente.
4.
s.
f.
a
doua
coordonată
(cea
verticală)
a
unui
punct
dintr-un
sistem
rectangular.
5.
înălțimea
unui
punct
de
pe
traiectoria
unui
proiectil
în
raport
cu
linia
de
ochire.
ordonator, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. ordonnateur)
1.
adj.
care
pune
în
ordine,
organizează;
care
dă
o
imagine
sistematică,
sintetică.
2.
s.
m.
f.
~
de
credite
=
cel
care
are
dreptul
de
a
dispune
de
creditele
bugetare
acordate
prin
bugetul
de
venituri
și
cheltuieli
al
unui
stat,
al
unei
instituții.
abscisă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)
1.
(mat.)
număr
real
care
indică
pe
o
axă
lungimea
și
sensul
segmentului
cuprins
între
originea
axei
și
un
punct
dat,
determinând
poziția
acestuia.
2.
prima
coordonată
carteziană
(orizontală)
a
unui
punct.
adjunct, -ă
Parte de vorbire:
adj., s. m. f.
Etimologie: (lat. adiunctus, cf. germ. Adjunkt, fr. adjoint)
1.
(persoană)
cu
funcție
imediat
subordonată
unui
conducător
de
instituție
etc.
adversativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. adversatif, lat. adversativus)
1.
care
exprimă
o
opoziție.
2.
propoziție
~ă
(și
s.
f.)
=
propoziție
coordonată
care
exprimă
o
opoziție
față
de
coordonata
ei;
conjuncție
~ă
=
conjuncție
care
introduce
o
propoziție
adversativă.
aeropoligonație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aéropolygonation)
1.
triangulație
fotogrammetrică
spațială
care
folosește
fotograme
de
lungimi
mici
pentru
determinarea
coordonatelor
punctelor
terestre.
afilia
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. affilier, lat. affiliare)
1.
refl.
a
se
alătura
unei
organizații,
instituții
etc.
de
același
fel,
subordonându-i-se.
2.
tr.
a
stabili
anumite
raporturi
de
subordonare.
afix
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. affixe, lat. affixus)
1.
nume
generic
pentru
prefixe,
sufixe
și
infixe,
care
se
adaugă
rădăcinii
cuvintelor
pentru
a
le
modifica
sensul,
funcția,
rolul;
orice
instrument
gramatical
având
un
asemenea
rol.
2.
(mat.)
punct,
număr
complex
într-un
sistem
de
coordonate
rectangulare.