Dictionar

Rezultate principale (Organic):

Organic

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT organicus

2. FR organique

3. EN organic

4. DE organisch

5. RU орraнический

6. HU organikus, szerves


Rezultate secundare (Organic):

Anorganic

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT anorganicus

2. FR anorganique

3. EN inorganic

4. DE anorganisch; mineralisch

5. RU неорraнический

6. HU szervetlen, anorganikus


Organic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. organique, lat. organicus)

1. care ține de structura, esența, funcțiile unui organ(ism); referitor la organe și organisme.

2. unitar, inseparabil.

3. (fig.) care se referă la structura unei lucrări, a unui tratat.

4. care intră în compoziția chimică a organismului viețuitoarelor.

5. chimie = parte a chimiei care studiază compușii carbonului cu hidrogenul și derivații acestora.


Organician, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. organicien)

1. organicist.

2. specialist în chimia organică.


Organicism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. organicisme)

1. concepție sociologică potrivit căreia societatea omenească ar fi un organism analog cu cel biologic.

2. teorie în biologia contemporană care afirmă forma organismelor este în același timp materială și spirituală, toate celulele având judecată.

3. teorie care susține orice maladie provine dintr-o leziune organică.


Organicist, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. organiciste)

1. adj. referitor la organicism.

2. s.m.f. adept al organicismului; organician.


Organicitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. organicity)

1. însuşirea a ceea ce este organic.

2. (fil.) caracter organic al unui sistem.


Abiogeneză

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abiogenèse)

1. (biologie) teorie care admite generația spontanee, adică apariția vieții din materie anorganică neînsuflețită; arhebioză.

2. (antonim) biogeneză.


Abiologie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abiologie)

1. disciplină care studiază elementele anorganice, adică elementele lipsite de viață.


Acaustobiolit

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. acaustobiolite)

1. (geol.) rocă sedimentară de origine organică care nu arde (necombustibilă).


Acetamidă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acétamide)

1. (chimie) compus organic, alb, cristalin și solid în forma sa pură, produs prin deshidratarea acetatului de amoniu (CH3CONH2); amidă a acidului acetic.


Acetic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acétique)

1. de natura oţetului.

2. acid ~ = acid organic rezultat din oxidarea alcoolului etilic; acid etanoic; fermentaţie = fermentaţie care transformă alcoolul în acid acetic.


Acetil

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acétyle)

1. radical organic monovalent, din acidul acetic.