Dictionar

abate (1)

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (it. abbate, lat. abbas,-atis, fr. abbe)

1. superior al unei abații.
2. superiorul unei mănăstiri catolice (similar cu starețul sau egumenul unei mănăstiri ortodoxe).
3. preot, cleric la catolici.
4. prior.
 

autocefalie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autocéphalie)

1. independență a unei biserici ortodoxe naționale.
 

exarh

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exarque, lat. exarchus, gr. exarkhos)

1. titlu dat unor înalți demnitari din Imperiul Roman de Răsărit care guvernau provinciile din Italia, Africa etc. în locul împăratului de la Constantinopol.
2. căpetenie a unei biserici ortodoxe autonome.
3. organ bisericesc de inspecție pentru mănăstirile care aparțin de o eparhie ortodoxă.
 

greco-oriental, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (grec + oriental)

1. care aparține confesiunii ortodoxe.
 

ortodox, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. ortodoxe, lat. orthodoxus, gr. orthodoxos)

1. I. care aparține religiei creștine răsăritene.
2. care se conformează, care respectă doctrina considerată adevărată și predată oficial de fiecare dintre religii.
3. conform cu principiile tradiționale ale unei doctrine sau concepții.
4. II. adept al ortodoxiei.
5. membru al unei Biserici Ortodoxe.
6. (antonime) heterodox, neortodox.
 

ortodoxie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. orthodoxie, gr., lat. orthodoxia)

1. (creștinism) una dintre cele trei mari confesiuni ale creștinismului; religia, biserica ortodoxă.
2. conformitate cu doctrina bisericii ortodoxe; ortodoxism.
3. caracter ortodox (într-o chestiune non-religioasă).