Dictionar

Rezultate secundare (Ostentativ):

Ostentativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. ostentativ, it. ostentativo)

1. cu ostentaţie; provocator; ostentatoriu.


Afişa

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. afficher)

1. tr. a lipi un afiş.

2. (fig.) a manifesta ostentativ o anumită atitudine.

3. a vizualiza o mărime măsurată sau rezultatul unui calcul.

4. refl. a apărea în tovărăşia cuiva.


Arbora

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. arborer, it. arborare)

1. a ridica sus, a înălţa drept, a purta (un steag, un pavilion etc.).

2. a instala catargele la bordul unei nave.

3. (fig.) a afişa ostentativ o ţinută, o atitudine.


Avangardă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. avant-garde)

1. detaşament care se trimite în fruntea unei trupe în marş spre a face siguranţa pe direcţia de deplasare a acesteia; (antonim) ariergardă.

2. clasă, grup social, organizaţie politică conducătoare, care se situează pe poziţiile cele mai înaintate în cadrul unei mişcări sociale, politice, naţionale etc.

3. de ~ = care merge, care conduce.

4. mişcare literar-artistică complexă şi eterogenă, care, afişând o respingere totală a formelor consacrate şi a tradiţiei, proclamă ostentativ şi polemic necesitatea înnoirii, asumându-şi rol de precursor; avangardism.


Compuncţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. componction)

1. (religie) durere, regretul de a-l fi jignit pe Dumnezeu; contrițiune, pocăinţă.

2. atitudine, care poate fi afectată și ostentativă, de regret, umilință, contemplare.

3. (ironic) aer solemn ușor ridicol, gravitate afectată sau exagerată.


Crepuscular, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. crépusculaire)

1. referitor la crepuscul.

2. slab luminat, abia vizibil.

3. (despre un curent poetic din literatura italiană de la începutul sec. XX) care manifesta predilecţie pentru tonurile mijlocii, pentru vagul culorii, pentru o banalitate ostentativă şi un prozaism voit al expresiei.

4. (despre animale) care este activ după apusul Soarelui.


Demonstrativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. démonstratif, lat. demonstrativus)

1. care demonstrează, care serveşte pentru a demonstra; ilustrativ.

2. pronume ~ = pronume care arată locul în timp şi spaţiu al obiectului faţă de vorbitor; adjectiv ~ = adjectiv care indică depărtarea sau apropierea unui obiect; articol ~ = articol adjectival.

3. care manifestă, care arată ostentativ un sentiment, o atitudine etc.