Dictionar

Rezultate principale (Ovă.):

Ovă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ove)

1. motiv decorativ alcătuit dintr-o proeminenţă în formă de ou, la cornişe şi capiteluri, la mobilier sculptat şi giuvaiere.


Rezultate secundare (Ovă.):

Aprova

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după it. appruare)

1. intr., refl. (despre nave) a se înclina longitudinal, către proră, datorită încărcăturii neuniforme.


Bossa-nova

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., port. bossa-nova)

1. dans de perechi modern, cu ritm de rumbă, de origine braziliană; melodia corespunzătoare.


Inova

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. innover, lat. innovare)

1. intr. a face o inovaţie.

2. tr. a introduce o noutate într-un domeniu, sistem etc.


Nova

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. nover, lat. novare)

1. a supune (o obligaţie) unei novaţii.


Novă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. nova)

1. stea a cărei strălucire creşte brusc, pentru a scădea apoi încet şi adesea cu fluctuaţii.


Oval

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT ovalis

2. FR ovale

3. EN oval

4. DE oval; eiförmig; länglich-rund

5. RU овaльный

6. HU ovális


Abil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.

2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.

3. (fig.) care dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.

4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.

5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.


Acetil

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acétyle)

1. radical organic monovalent, din acidul acetic.


Acil

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acyl)

1. radical monovalent derivat din acizii organici.


Aclama

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. acclamer, lat. acclamare)

1. a primi cu aclamaţii; a ovaţiona.


Aclamaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acclamation, lat. acclamatio)

1. manifestare de simpatie, de aprobare entuziastă, a unei mulţimi; ovaţii.


Acuza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accusare)

1. a învinui, a învinovăţi; a incrimina.

2. (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă.

3. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta.