Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apsidal)
2. (mat.; despre suprafeţe) care derivă dintr-o altă suprafaţă, după o lege a geometriei particulare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. bureaucratie)
1. ansamblul funcţionarilor publici cu atribuții administrative.
2. sistem administrativ formalist care se caracterizează prin încetineală, greutate, lipsă de flexibilitate, incapacitatea de a se ocupa de cazuri particulare etc.
3. formă de sistem politic în care puterea reală este deținută și transmisă de către administrație.
4. (prin ext.) hârțogărie, paperaserie; ineficiență, ineficacitate.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. casuistique)
1. parte a moralei stoice, talmudice, scolastice şi iezuite care încerca să rezolve cazurile de conştiinţă, dându-le interpretări meşteşugite.
2. (peior.) justificare a unor practici imorale prin subtilităţi logice; (prin ext.) ingeniozitate, abilitate (în argumentarea unor teze îndoielnice).
3. sistem de investigaţii, analize şi practici având la bază cazuri particulare, individuale.
4. (med.) ansamblu de cazuri de boală de un anumit profil, studiate şi tratate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commis-voyageur)
1. reprezentant al unei forme particulare care vizitează clienţii pentru a obţine comenzi de mărfuri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concession, lat. concessio)
1. convenţie prin care o persoană fizică sau juridică obţine dreptul de a exploata anumite servicii publice sau bunuri ale statului; drept de exploatare a unui bun obştesc, a unei întreprinderi etc. acordat de un guvern unor persoane particulare.
2. obiectul material al unei asemenea exploatări.
Parte de vorbire: s.
Origine: (creastă + -scopie)
1. metodă de examinare microscopică a traseului marginilor unei creste papilare în scopul descoperirii formelor particulare identificatoare, în criminalistică.