percuție
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (după fr. percussion, lat. percussio)
Etimologie: (după fr. percussion, lat. percussio)
1. metodă de explorare clinică care permite diagnosticarea după sunetul rezultat prin lovirea înceată și repetată a regiunii examinate.
2. lovire, ciocnire, izbire.
3. instrument de ~ = instrument muzical care emite sunete prin lovirea unei membrane, lame etc.
4. grupă din orchestră din astfel de instrumente.
5. lovire de către percutor a capsei unui cartuș, a unui focos.