Rezultate secundare (Pertinent):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. pertinent, lat. pertinens)
1. (jur.) care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit.
2. convenabil, nimerit; judicios.
3. (despre elemente lingvistice) dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat.
4. (despre elemente fonice) care permite diferențierea semnificațiilor.
5. (inform.; despre o informație, un document) care satisface cerințele obiective de informare ale unui beneficiar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pertinence)
1. caracterul a ceea ce este pertinent.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (măgar + -ie)
1. comportare, atitudine, faptă sau vorbă obraznică, impertinentă; purtare de măgar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arrogance, lat. arrogantia)
1. atitudine de mândrie dispreţuitoare; obrăznicie, înfumurare, impertinenţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concordance)
1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondenţă (II, 1).
2. ~a timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează timpul verbului dintr-o propoziţie dependentă în acord cu timpul verbului din propoziţia regentă; corespondenţa timpurilor.
3. îmbinare armonioasă de sunete.
4. (geol.) raportul dintre două (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu.
5. specie evoluată de index (glosar), larg cultivată în filologia anglo-saxonă şi chiar în cea romanică, constând în listarea cuvintelor, însoţite fiecare de un microcontext pertinent pentru înţelegerea lor.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. dévisager)
1. a fixa, a privi insistent pe cineva.
2. a privi pe cineva cu o atenție curioasă și impertinentă.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. impertinent, lat. impertinens)
1. I. care nu este adaptat, adecvat obiectului în cauză; care este împotriva rațiunii
2. care vorbește sau care acționează fie cu trufie și dispreț, fie cu familiaritate și lipsă de respect; obraznic, necuviincios, insolent.
3. II. persoană care manifestă un comportament impertinent.
4. (antonime) pertinent, politicos, tacticos.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. impertinence)
1. atitudine, comportare impertinentă; obrăznicie, necuviinţă, insolenţă.