Dictionar

abiotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abiotique)

1. care se opune vieții; care este lipsit de viață.
2. califică un mediu în care organismele vii nu pot trăi, incompatibil cu viața.
3. care ține de abioză; propriu abiozei.
4. factor ~ = unul dintre cei doi factori care guvernează distribuția populațiilor bentice în ocean și care depinde în esență de mediul în care evoluează animalele și plantele.
 

acvariofil, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. aquariophile)

1. persoană care practică acvariofilia.
2. persoană are o pasiune pentru peștii și plantele de acvariu.
 

aerenchim

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aérenchyme)

1. (bot.) țesut aerenchimatic sau aerifer; țesut parenchimatic cu mari spații intercelulare aerifere, la plantele acvatice submerse.
 

aeromorfoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aéromorphose)

1. (biol.) totalitatea modificărilor morfoanatomice sub acțiunea factorilor atmosferici.
2. acțiunea morfogenetică a aerului asupra dezvoltării organelor (ex. plantele amfibii).
 

agresivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agressivité, lat. aggressivitas)

1. însușirea de a fi agresiv.
2. (psih.) comportament ostil, destructiv al unui individ.
3. însușire a unor agenți patogeni de a ataca plantele.
4. ostilitate a animalelor.
5. proprietate a apelor naturale de a ataca, prin acțiune chimică, construcțiile, de a produce degradarea solului.
 

agrochimie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agrochimie)

1. știință care studiază interacțiunile dintre substanțele chimice, microorganisme și plantele superioare.
2. chimie aplicată la nevoile agriculturii pentru producerea de îngrășăminte, pesticide, erbicide etc.