Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. algomanie)
1. căutare patologică a plăcerii în durere.
Parte de vorbire: adj. (franțuzism învechit)
Origine: (fr. embêtant)
1. care ambetează; plictisitor.
2. care provoacă necazuri, neplăceri.
3. (antonime) amuzant, plăcut.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. bon vivant)
1. persoană jovială care apreciază plăcerile vieții, în special mâncarea și băutura bună; om vesel, chefliu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bouddhisme)
1. religie asiatică, care, considerând viaţa un izvor de iluzii şi suferinţe, propovăduieşte renunţarea la orice plăceri şi atingerea repaosului absolut (nirvana) prin contemplare şi asceză.
Parte de vorbire: s.f. (rar)
Origine: (it. carnalità)
1. înclinare spre plăcerile carnale (trupești); senzualitate.
2. (filosofie) natura carnală a omului ca ființă simțitoare și muritoare.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.
Origine: (fr. cyrénaïque)
1. I. referitor la şcoala filozofică întemeiată de Aristip din Cirene, care proclama ca scop al vieţii obţinerea unui maximum de plăceri.
2. II. adept al acestei școli.