Dictionar

Rezultate secundare (Polemic):

Polemic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. polémique, gr. polemikos)

1. adj. specific polemicii; critic, combativ.

2. s. f. discuţie în contradictoriu; luptă de idei cu privire la o problemă literară, ştiinţifică etc.


Avangardă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. avant-garde)

1. detaşament care se trimite în fruntea unei trupe în marş spre a face siguranţa pe direcţia de deplasare a acesteia; (antonim) ariergardă.

2. clasă, grup social, organizaţie politică conducătoare, care se situează pe poziţiile cele mai înaintate în cadrul unei mişcări sociale, politice, naţionale etc.

3. de ~ = care merge, care conduce.

4. mişcare literar-artistică complexă şi eterogenă, care, afişând o respingere totală a formelor consacrate şi a tradiţiei, proclamă ostentativ şi polemic necesitatea înnoirii, asumându-şi rol de precursor; avangardism.


Controversă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. controverse)

1. discuţie în contradictoriu asupra unei chestiuni; polemică, dispută.

2. (fam.) discuţie aprinsă.


Fascist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (it. fascista, fr. fasciste)

1. I. referitor la regimul politic instituit în Italia între 1922 și 1945 de către Mussolini, bazat pe dictatura unui singur partid și pe naționalism.

2. referitor la fascism, care aparține fascismului.

3. care folosește metodele fascismului; care își revendică ideologia din fascism.

4. II. partizan al fascismului și, prin extensiune, al unui regim dictatorial.

5. (prin ext.) calificativ polemic dat oricărei persoane, sau teoriilor lor, de adversarii lor pentru a-i demoniza, a-i discredita.


Heliadism

Parte de vorbire: s.
Origine: (Heliade + -ism)

1. atitudine creatoare în cultura şi literatura română modernă, caracterizată prin dinamism şi spirit novator, enciclopedic, renascentist, prin spirit polemic şi incisivitate.


Invectivă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. invective, lat. invectivae)

1. vorbă de ocară; injurie, insultă.

2. expresie violentă în unele scrieri literare, cu funcţie stilistică sau în scop polemic ori satiric.


Polemic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. polémique, gr. polemikos)

1. adj. specific polemicii; critic, combativ.

2. s. f. discuţie în contradictoriu; luptă de idei cu privire la o problemă literară, ştiinţifică etc.