Dictionar

polenizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (poleniza)

1. transport al polenului de pe stamine pe stigmat; polenizație.
 

alopolenizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. allopollinisation)

1. (botanică) polenizarea unei flori de polenul unei alte plante; polenizare încrucișată.
 

autopolenizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. autopollinisation)

1. polenizare directă cu polenul propriu, la florile hermafrodite; cleistogamie.
 

adelfogamie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adelphogamie)

1. (biol.) unire a două organe sau celule generate de același individ.
2. (biol.) copulare a celulelor fiice.
3. (biol.) metodă de ameliorare și formare a unor rase noi de animale.
4. (bot.) polenizare încrucișată între indivizii deosebiți ai unor specii apropiate.
 

alautogamie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allautogamie)

1. polenizare în două moduri diferite.
 

alelogamie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allélogamie)

1. polenizare în două moduri nespecifice.
 

alocarp, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. allocarpe)

1. (despre fructe) care prezintă alocarpie.
2. (și s.n.) (fruct) rezultat prin polenizare încrucișată.
 

alocarpie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allocarpie)

1. formare a fructului prin polenizare încrucișată.
 

alogamie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. allogamie)

1. (biol.) încrucișare între indivizi genetic deosebiți.
2. (bot.) polenizare încrucișată cu polen de la alte plante aparținând aceleiași specii; xenogamie.
3. (antonim) autogamie.