arcă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it., lat. arca)

1. (biblie) corabie din trestie împletită, pe care Noe ar fi construit-o din porunca lui Dumnezeu, pentru a se salva de potop împreună cu familia sa și cu exemplare din specia animală.
2. (prin ext.) corabie.

comandă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. commande)

1. ordin, dispoziție, poruncă.
2. ton de ~ = ton poruncitor.
3. conducere a unei unități militare.
4. post de ~ = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor.
5. ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultană a unei mișcări.
6. acțiune de comandare a unui sistem tehnic.
7. echipamentul necesar efectuării ei.
8. dublă ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloți să acționeze comenzile.
9. (inform.) instrucțiune, parte integrantă a informației transmise calculatorului de către utilizator.
10. cerere de marfă adresată unui furnizor, lucrare cerută unui meseriaș, unui antreprenor etc.
11. marfa comandată.
12. de ~ = executat după indicațiile clientului.
13. (mar.) suprastructură pe o navă în care se află timoneria, camera hărților, cabina comandantului etc.
14. parâmă subțire (saulă) cu care se înfășoară capătul unei parâme groase, împiedicându-i despletirea.

digeste

Parte de vorbire:  s.n. pl.  
Etimologie: (lat. digesta, fr. digestes)

1. (dreptul roman) culegere de hotărâri ale celor mai renumiți jurisconsulți romani, alcătuită la porunca împăratului Iustinian; pandecte.

imperativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. imperativus, fr. impératif)

1. adj. care exprimă un ordin; poruncitor.
2. mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, etc.; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod.
3. care se impune ca o necesitate absolută.
4. s. n. necesitate categorică ce se impune necondiționat; obligație.
5. ~ categoric = (la Kant) principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa, în conștiința umană, norme morale universal valabile și veșnice.

ordin

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. ordo, -inis, fr. ordre)

1. dispoziție obligatorie, dată de o autoritate sau persoană oficială; poruncă; comandă.
2. comunitate catolică de călugări care se supuneau anumitor reguli de organizare și de activitate; cin, tagmă.
3. comunitate de cavaleri călugări din evul mediu.
4. societate, asociație în care cineva era primit în semn de onoare.
5. decorație superioară medaliei.
6. dispoziție de plată (a unei sume).
7. (biol.) grup între clasă și familie.
8. (mat.) ~ de multiplicitate (al rădăcinii unei ecuații algebrice) = număr natural care arată de câte ori apare o rădăcină (soluție) într-o ecuație algebrică.
9. sistem de arhitectură ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli.
10. rang. categorie.
11. de ~ul = cu caracter (de); de prim ~ = de cea mai bună calitate, excelent.

pandecte

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. pandectae, fr. pandectes)

1. culegere de hotărâri și decrete ale vechilor jurisconsulți romani, alcătuită la porunca împăratului Iustinian; digeste.