Rezultate principale (Posesiune.):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. possession, lat. possessio)
1. faptul de a poseda; drept de stăpânire asupra unui lucru.
3. țară slab dezvoltată, lipsită de independență, stăpânită de un stat mai puternic; colonie.
4. delir în care bolnavul afirmă că în corpul său s-a instalat o altă fiinţă.
Rezultate secundare (Posesiune.):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. copossession)
1. posesiunea în comun a unui lucru.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ademption, lat. ademptio)
1. luare în posesiune a unui beneficiu.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. céder, lat cedere)
1. tr. a abandona cuiva un bun, renunţând la dreptul de posesiune.
3. intr. a da cuiva dreptate; a-i recunoaşte superioritatea.
4. (sport) a se recunoaşte învins, a înceta întrecerea.
5. (despre boli, dureri) a se ameliora, a scădea în intensitate.
6. (despre lucruri, elemente de construcţie) a nu rezista la apăsare, a se rupe.
7. (despre corpuri, medii) a transfera căldura unui alt corp sau mediu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. colonie, lat. colonia)
1. (ant.) cetate-oraş întemeiată de o altă cetate sau de un alt stat pe teritoriul unei ţări străine, cu scopuri comerciale.
2. teritoriu, ţară lipsită de independenţă politică şi economică, sub dominaţia unui stat imperialist (metropolă); posesiune (2).
3. grup de persoane de aceeaşi cetăţenie sau naţionalitate stabilit într-o ţară străină.
4. grup de copii trimişi la odihnă într-o staţiune balneoclimaterică.
5. grup de animale superioare sau de plante unicelulare din aceeaşi specie care duc viaţă în comun.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. copossession)
1. posesiunea în comun a unui lucru.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. copossesseur)
1. deţinător, titular al unui drept de coposesiune.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. déposséder)
1. a lua cuiva posesiunea unui lucru; a lipsi pe cineva de un lucru sau de un drept.
2. (var.) (înv.) a desposeda.