Rezultate secundare (Posibil,):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. possible, lat. possibilis)
1. care se poate realiza, întâmpla.
2. (s. n.) ceea ce este cu puţintă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. possibilisme)
1. mişcare socialistă moderată, în Franţa în sec. XIX, care căuta să abată proletariatul de la metodele revoluţionare de luptă, propunând limitarea activităţii acestuia la cadrul politicii „posibilului”.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. possibiliste)
1. I. relativ la posibilism, socialismul reformist al lui Paul Brousse (1844- 1912).
2. care aparține posibilismului.
3. II. adept al posibilismului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. possibilité, lat. possibillitas)
2. premisele obiective ale unei realităţi viitoare.
3. modalitate de realizare a ceva.
4. în măsura (sau în limita) ~tăţilor = atât cât este posibil.
5. (pl.) calităţi de care dispune cineva.
Parte de vorbire: sufix
Origine: (fr. -able, cf. lat. abilis)
1. „posibil”.
Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)
1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.
2. total, complet, desăvârşit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare ~ă = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine şi prin sine.
8. adv. cu desăvârşire, exact.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abuser)
1. a uza de ceva în mod exagerat, a folosi (conștient) fără măsură; a face abuz.
2. a exagera în utilizarea unei posibilități, a unei libertăți.
3. a profita în chip nedemn de o situație, un avantaj, încredere.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acatalepsie)
1. (la scepticii greci) renunţare din principiu de a mai căuta soluţia unei probleme; imposibilitatea de a atinge certitudinea.
2. (med.) nesiguranţă în punerea unui diagnostic.
3. (med.) boală care atacă creierul și îi privează pe cei atacați de capacitatea de a înțelege un lucru, de a urma un raționament.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. akathisie)
1. (med.) sindrom de nelinişte motorie caracterizat prin nevoia pacientului de a se mişca în permanenţă.
2. (med.) nevroză caracterizată prin imposibilitatea de a sta sau de a rămâne așezat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accès, lat. accessus)
1. posibilitate de a ajunge, de a pătrunde într-un anumit loc, la cineva etc.; intrare, loc pe unde se pătrunde undeva.
2. (med.) simptome care apar brusc și determină o stare acută a unei boli.
3. (fig.) izbucnire trecătoare și violentă a unei stări sufletești.
4. (inform.) proprietatea sistemelor de memorie de a permite înregistrarea și regăsirea informației.