Dictionar

abuza

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. abuser)

1. a uza de ceva în mod exagerat, a folosi (conștient) fără măsură; a face abuz.
2. a exagera în utilizarea unei posibilități, a unei libertăți.
3. a profita în chip nedemn de o situație, un avantaj, încredere.
4. a amăgi, a înșela.
5. a violenta, a viola.
 

afazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphasie)

1. pierdere, totală sau parțială, a posibilității de exprimare a cuvintelor, datorată unei leziuni a cortexului; disfazie.
 

ambitus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Ambitus, lat. ambitus)

1. întindere a unei voci, a unui instrument, de la sunetul cel mai grav până la cel mai acut; diapazon (2).
2. (p. ext.) evantai, gamă (a posibilităților).
 

apagogic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apagogique)

1. (log.) care dovedește ceva prin arătarea imposibilității contrariului, prin reducere la absurd.
2. raționament ~ = raționament în care demonstrăm o propoziție arătând absurditatea propoziției contrare; apagogie.
3. demonstrație ~ă = demonstrație indirectă prin dovedirea absurdității contrariului; apagogie.
 

apagogie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. apagogie)

1. raționament prin care demonstrăm adevărul unei propoziții prin demonstrarea imposibilității sau absurdității propoziției contrare; demonstrație apagogică, reducere la absurd.
 

aprehensiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. appréhension, lat. apprehensio)

1. teamă vagă, nedeslușită, cauzată de presupunerea posibilității unui pericol.