Rezultate secundare (Potrivire,):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. affinité, lat. affinitas)
1. potrivire, asemănare, apropiere.
2. proprietate a substanţelor de a se combina între ele.
3. (bot.) înrudire, apropiere generică.
4. (jur.) înrudire prin alianţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. harmonie, lat. harmonia)
1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.
2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relaţiile dintre ele, legile înlănţuirii lor.
3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanţă, acord, consens.
4. ~ imitativă = efect stilistic obţinut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.
5. înţelegere deplină între persoane, colectivităţi etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. coïncidence)
1. faptul de a coincide; potrivire (întâmplătoare) a două lucruri, evenimente etc.; echivalenţă, concordanţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concordance)
1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondenţă (II, 1).
2. ~a timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează timpul verbului dintr-o propoziţie dependentă în acord cu timpul verbului din propoziţia regentă; corespondenţa timpurilor.
3. îmbinare armonioasă de sunete.
4. (geol.) raportul dintre două (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu.
5. specie evoluată de index (glosar), larg cultivată în filologia anglo-saxonă şi chiar în cea romanică, constând în listarea cuvintelor, însoţite fiecare de un microcontext pertinent pentru înţelegerea lor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. congruence, lat. congruentia)
1. însuşirea de a fi congruent; potrivire deplină.
2. (mat.) relaţie de ~ = relaţie dintre două numere întregi congruente.
3. acord între gândurile, sentimentele, convingerile cuiva în comportamemtul său.
4. acord între subiect şi predicat.
5. (med.) calitate a unei anastomoze ale cărei părţi se împreună perfect.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. consonance, lat. consonantia)
1. (muz.) îmbinare armonioasă de sunete.
2. asemănare a sunetelor finale din două sau mai multe cuvinte.
3. (fig.) acord, înţelegere, potrivire de opinii.