poziție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. position, lat. positio, germ. Position)

1. mod în care este așezat sau situat ceva sau cineva; (p. ext.) loc unde se găsește ceva sau cineva.
2. (muz.) loc al unei note sau al unei chei pe portativ; felul în care sunt ținute mâinile în timpul cântatului la instrumentele muzicale.
3. locul pe care îl ocupă un sunet într-un cuvânt.
4. teren, loc pe care sunt dispuse trupele pe front sau navele de război pe mare, servind ca bază de atac sau de apărare.
5. atitudine a corpului; ținută.
6. situație, stare în care se găsește cineva sau ceva.
7. situație socială, rang.

antepoziție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antéposition)

1. (lingv.) antepunere; stare a cuvântului, a particulelor antepuse.
2. ~a uterului = deplasare înainte a uterului.
3. (anton.) postpoziție.

apoziție

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT appositio
2. FR apposition
3. EN apposition
4. DE Apposition; Dickenwachstum; Erstarkungswachstum; Appositionswachstum
5. RU aппозиция
6. HU appoziciós növekedés, sejtfal vastagodás egymásratevés által

apoziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apposition, lat. appositio)

1. atribut substantival, pronominal sau numeral, de obicei în cazul nominativ.
2. orice construcție sintactică de tip apozițional.
3. (biol.) creștere în grosime a membrelor celulare prin depunerea succesivă a straturilor noi.

compoziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. composition, lat. compostio)

1. totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate, o substanță, un corp etc.; structură.
2. compus; amestec.
3. operă artistică, muzicală.
4. mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare.
5. studiul regulilor de compunere a unei bucăți muzicale; arta de a compune muzică potrivit anumitor reguli.
6. mod în care a fost compusă o bucată muzicală.
7. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou.
8. (fot.) aranjament artistic și rațional al unei imagini.
9. gen de pictură care reprezintă personaje în acțiune.
10. tip de interpretare a unui rol de către un actor.
11. compunere (4).
12. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi.
13. formă de tipar constituită din elementele ei componente.

contraexpoziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (contra1- + expoziţie)

1. (muz.) secțiune facultativă a fugii, după expoziție (3), repetare a subiectului în tonalitatea principală, de către toate vocile, dar în altă ordine.

contrapoziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contraposition)

1. (log.) deducerea unei judecăți noi prin înlocuirea termenilor cu contrariile lor.

ablativ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcție sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziție circumstanțială, dintr-un substantiv (sau pronume) și un participiu în ablativ.

abroga

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. abrogare, fr. abroger)

1. a scoate din vigoare un act normativ.
2. a anula, a suprima o lege, o dispoziție oficială.
3. a declara lipsit de valabilitate.

absenteism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. absentéisme, engl. absenteeism)

1. absență frecventă și nemotivată dintr-un loc de muncă.
2. mod de exploatare a pământului printr-un intermediar.
3. neparticiparea la alegeri sau la ședințe politice.
4. ~ parlamentar = practică folosită de deputații opoziției constând în neparticiparea la sesiunile parlamentului, pentru întârzierea sau blocarea adoptării unor legi.

acceptabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acceptabilité)

1. faptul de a fi acceptat, de a putea fi acceptat.
2. mulțimea de condiții care fac ceva acceptabil.
3. (lingvistică) însușirea unui enunț de a fi acceptabil; exigența ca o propoziție să nu fie nici agramaticală, nici asemantică.
4. (antonim) inacceptabilitate.

acrimonie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acrimonie)

1. caracter agresiv, caustic al cuiva, sarcasm.
2. dispoziție proastă exprimată prin remarci acerbe sau printr-un ton acrimonios.
3. (antonime) afabilitate, amenitate, bunăvoință.

adjectival, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adjectival)

1. exprimat printr-un adjectiv.
2. articol ~ = articol care se așază între un substantiv articulat precedat de prepoziție.
3. (despre construcții gramaticale) cu valoare de adjectiv.