Dictionar

Amenajament

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. aménagement)

1. acțiunea de amenajare a resurselor unui loc pentru a le face exploatabile sau mai productive.

2. disciplină care are ca obiect amenajarea pădurilor.

3. lucrare conținând descrierile, planurile și dispozițiile privitoare la pădurile amenajate.

4. (rar) acțiunea de a amenaja, de a face locuibil un loc, o casă et cetera; acțiunea de a adapta, de a modifica ceva pentru a-l face mai potrivit și rezultatul acestei acțiuni; organizare.

5. (cib.) seria operațiilor de așezare care într-un program nu contribuie direct la obținerea soluției, ci mai curând la buna utilizare a organelor calculatorului.


Amplitudine

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amplitude, lat. amplitudo)

1. distanţa dintre poziţiile externe ale unui corp care oscilează.

2. lungimea pasului unui cal.

3. (mat.) distanţă care separă punctele extreme ale unul arc de curbă.

4. ~ a unui astru = arcul de orizont între punctul cardinal est şi vest şi punctul de pe orizont unde astrul răsare (apune).

5. (fig.) întindere, amploare.

6. valoare absolută, maximă a elongaţiei unei mărimi care variază periodic.

7. ~ climatică = diferenţa dintre valorile maximă şi minimă înregistrate de un element meteorologic în evoluţiile sale periodice.


Astatic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. astatique)

1. adj. în echilibru în toate poziţiile.

2. adj., s. m. f. (suferind) de astazie.


Astrognozie

Parte de vorbire: s.
Origine: (astro- + gnozie)

1. ramură a astronomiei care studiază aştrii şi constelaţiile, denumirea şi poziţiile lor reciproce.


Avangardă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. avant-garde)

1. detaşament care se trimite în fruntea unei trupe în marş spre a face siguranţa pe direcţia de deplasare a acesteia; (antonim) ariergardă.

2. clasă, grup social, organizaţie politică conducătoare, care se situează pe poziţiile cele mai înaintate în cadrul unei mişcări sociale, politice, naţionale etc.

3. de ~ = care merge, care conduce.

4. mişcare literar-artistică complexă şi eterogenă, care, afişând o respingere totală a formelor consacrate şi a tradiţiei, proclamă ostentativ şi polemic necesitatea înnoirii, asumându-şi rol de precursor; avangardism.


Cauzal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. causal, lat. causalis)

1. de cauză, referitor la cauză.

2. propoziţie (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care arată săvârşirea acţiunii din regentă; conjucţie = conjuncţie care introduce o propoziţie cauzală.

3. (log.) implicaţie = implicaţie care exprimă relaţia cauzală în propoziţiile condiţionale.