Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. bimembre)
1. cu două membre, cu doi membri.
2. propoziţie ~ă = propoziţie în care există şi subiectul şi predicatul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conversion, lat. conversio)
1. modificare a condiţiilor iniţiale ale unui împrumut.
2. preschimbare a unei valori monetare într-o valoare de altă natură.
3. (rar) schimbare a naturii, a formei unui lucru.
4. modificare a unui sistem fizic sau tehnic prin transformarea unor mărimi date.
5. transformare, în urma unui proces chimic, a unei specii de molecule în alte specii de molecule.
6. (biol.) schimbare în ordine liniară a genelor; transmutaţie genetică.
7. reluare în ordine inversă a termenilor unei sintagme, cu sau fără schimbarea înţelesului ori funcţiilor sintactice; reversiune.
8. schimbare a clasei lexico-gramaticale, a valorii unui cuvânt; hipotaxă.
9. (log.) răsturnare a unei judecăţi prin înlocuirea reciprocă a subiectului cu predicatul.
10. traducere a unui cuvânt, număr sau mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj într-altul.
11. mecanism psihic care face să apară un simptom corporal la locul unui efect refulat ce nu poate accede în conştiinţă fără a provoca o reacţie de angoasă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. copulatif, lat. copulativus)
1. (despre conjuncţii) care leagă (părţi de) propoziţii de acelaşi fel.
2. verb ~ = verb în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura între subiect şi numele predicativ; copulă (1); propoziţie ~ă = propoziţie coordonată legată prin asociere de coordonata ei.
3. (log.; despre judecăţi afirmative) care are mai multe subiecte legate de acelaşi predicat.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. quantifier)
1. (log.) a atribui o cantitate unui termen.
2. a determina cantitatea a ceva.
3. a preciza cantitatea predicatului în raport cu subiectul.
4. a stabili valorile discontinue pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune unei mărimi fizice o variaţie discontinuă, prin cuantă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. quantification)
1. faptul de a cuantifica.
2. procedeu al mecanicii cuantice pentru stabilirea valorilor luate de mărimile fizice care caracterizează proprietatea sistemelor atomice sau ale particulelor elementare.
3. ~a predicatului = operaţie logică prin care se precizează cantitatea predicatului în raport cu subiectul.
4. introducere a determinaţiilor cantitative în definirea şi exprimarea conceptelor ştiinţifice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. majeur, major, lat. maior)
1. (despre oameni) ajuns la majorat.
2. principal, de mare importanță.
3. caz de forță ~ă = situație, eveniment neașteptat care împiedică pe cineva să facă un anumit lucru.
4. (muz.) mod ~ sau gamă ~ă = mod sau gamă din cinci tonuri și două semitonuri (între treptele III-IV și VII-VIII).
5. (log.) termen ~ = predicatul concluziei unui silogism; premisă ~ă = premisa care conține termenul major.