Dictionar

Rezultate principale (Pretinde):

Pretinde

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. prétendre)

1. tr. a cere, a ridica pretenţii, a revendica.

2. a susţine, a afirma (cu convingere).

3. a necesita.

4. refl. a-ţi atribui o calitate, a-şi da aere de...


Rezultate secundare (Pretinde):

Adamit, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. adamite)

1. membru al unei secte care pretinde găsește inocența lui Adam dinaintea păcatului și care, pretinzând imită nuditatea lui Adam, respinge utilizarea îmbrăcămintei în adunări; eretic, adept al adamismului.


Astrologie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. astrologie, lat., gr. astrologia)

1. pseudoştiinţă care pretinde poate prezice destinul şi caracterul omului după poziţia şi mişcarea aştrilor.


Cabală

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cabale, germ. Kabale)

1. doctrină teozofică iudaică, care, recurgând la o interpretare mistică a Vechiului Testament, şi la practici oculte, pretindea a comunica cu spiritele.

2. (fig.) uneltire, intrigă; conspiraţie.


Civil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. civil, lat. civilis)

1. adj. care priveşte pe cetăţenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetăţeni.

2. drepturi ~e = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate şi recunoscute ca atare; drept ~ = ramură a dreptului care studiază şi reglementează raporturile juridice existente între persoanele fizice şi juridice dintr-un stat; stare = situaţia unei persoane aşa cum rezultă din actele sale privitoare la naştere, căsătorie etc.; parte = persoană care, într-un proces, pretinde despăgubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infracţiuni.

3. care nu este militar, lipsit de caracter milităresc.

4. război ~ = conflict armat pentru putere între grupuri adverse din acelaşi stat.

5. s. m. f. persoană care nu face parte din armată.


Energumen

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. énergumène, lat. energumenus)

1. persoană care se pretinde a fi stăpânită de diavol.

2. (fig.) om exaltat, agitat.


Etnocraţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ethnocratie)

1. doctrină care pretinde ca puterea se instituie în funcţie de caracterele etnice ale unei naţiuni.