Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. coniuctus, fr. conjoint)
2. (gram.) forme ~e = formele scurte ale prezentului indicativ persoana 1 sg. şi 3 sg. şi pl. ale verbului „a fi” şi formele neaccentuate de dativ şi acuzativ sg. şi pl. ale pronumelui personal; (muz) treaptă ~ă = treaptă care urmează alteia sau o precede imediat la interval de secundă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. infectum)
1. (lingv.) sistem de forme verbale derivate ale prezentului care, în opoziţie cu perfectum, redau acţiunea ca nerealizată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. presentism)
1. tendinţă, orientare în filozofia istoriei care neagă posibilitatea unei cunoaşteri istorice obiective şi autentice, reducând ştiinţa istoriei la o proiectare în trecut a mentalităţilor şi năzuinţelor prezentului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. sémidéponent)
1. verb. ~ = (în limba latină) verb activ ca sens, care se conjugă la timpurile şi la modurile derivate din tema prezentului după diateza activă, la celelalte după diateza pasivă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vision, lat. visio)
1. percepţie vizuală; imagine, reprezentare; (p. ext.) previziune; perspectivă.
2. mod specific de a înţelege şi interpreta lucrurile sau fenomenele; opinie.
4. (ret.) folosirea prezentului în locul unui timp trecut.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (actualiza)
1. care a fost adus la zi; (re)adus în prezent.
2. corespunzător cu gusturile și cerințele prezentului.