pricepuție

Parte de vorbire:  s.f. (regional)  
Etimologie: (priceput + -ie)

1. cunoaștere temeinică într-un anumit domeniu; pricepere.
2. iscusință, experiență într-o acțiune; pricepere.

abil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.

agil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agile, lat. agilis)

1. sprinten, vioi; mobil, activ.
2. îndemânatic, dibaci, priceput.

astrolog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. astrologue, lat. astrologus)

1. cel care cunoaște regulile astrologiei, care știe să întocmească o hartă a cerului și să-i dea o interpretare.
2. (locuțiune proverbială) nu este un mare ~ = se spune despre un om care nu este foarte priceput în nicio profesie.

capacitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. capacité, lat. capacitas)

1. calitatea de a fi încăpător.
2. întindere, mărime a unui lucru în raport cu ceea ce conține; volum al unui recipient.
3. pricepere, abilitate, aptitudine de a face ceva.
4. calitate a celui care este capabil să înțeleagă sau să facă ceva.
5. om destoinic, priceput; învățat, savant.
6. (în trecut) examen pentru obținerea titlului de profesor secundar.
7. proprietate a unui sistem tehnic de a executa o operație, de a produce un efect, de a suferi o transformare.
8. cantitatea de energie pe care o poate acumula un sistem fizic.
9. (jur.) drept, putere legală de a face un act.
10. obiectiv industrial sau economic cu un anumit profil; 9. examen la sfârșitul a opt clase elementare.

combinativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. combinative)

1. despre, aparținând sau rezultând din combinare; cu caracter de combinare.
2. priceput la a face combinări.
3. rezultat din adăugarea mai multor surse, părți, elemente, aspecte etc.

competent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. compétent, lat. competens)

1. care este bine informat într-un domeniu; capabil, priceput.
2. care are căderea, autoritatea legală de a efectua ceva.