Dictionar

Rezultate principale (Principal):

Principal

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT principalis

2. FR principal

3. EN principal

4. DE hauptsächlich

5. RU основной; rлaвный

6. HU fő, elsődleges


Rezultate secundare (Principal):

Primar; principal

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT primarius

2. FR primaire; principal

3. EN primary

4. DE primär; vornehm; vorzüglich

5. RU первичный; rлaвный

6. HU elsődleges, alapvető, eredeti ősi, kezdetleges;


Principal, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. principal, lat. principalis)

1. adj. cel mai însemnat, de căpetenie, de frunte.

2. în ~ = în special, mai ales.

3. propoziție (și s. f.) = propoziție care nu depinde gramatical de altă propoziție dintr-o frază.

4. s. n. (art.) ceea ce are o deosebită importanță, ceea ce este esențial.


Principalmente

Parte de vorbire: adv. (învechit)
Origine: (fr. principalement, it. principalmente)

1. într-un mod principal, mai presus de toate; în primul rând; mai ales.

2. (var.) principalminte.


Abaţial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abbatial, lat. abbatialis)

1. care aparține unei abații, de abație.

2. care constituie un element al unei abaţii.

3. biserică = biserica principală a unei abații.

4. oraș ~ = oraș construit în jurul unei abații celebre.


Accesoriu, -ie

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. accessoire, lat. accessorius)

1. adj. care însoţeşte un element principal, dependent de acesta; secundar, neesenţial.

2. adj., s.n. (obiect, piesă, dispozitiv) anex.


Acladiu

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. acladium)

1. axă principală neramificată a unei inflorescenţe, cu antodiul terminal.


Acolit, -ă

Parte de vorbire: I. s.m.f., II. s.m.
Origine: (fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)

1. I. persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva.

2. persoană care ajută pe cineva într-o acţiune (reprobabilă); complice.

3. II. ajutor al preotului în cultul catolic.

4. divinitate secundară care însoțește o divinitate principală.


Acompania

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accompagner)

1. a susţine cu vocea sau cu un instrument partea principală a unei bucăţi muzicale.

2. a însoţi pe cineva.


Acompaniament

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accompagnement, it. accompagnamento)

1. parte accesorie destinată a susţine melodia principală a unui cântec sau instrument.