Parte de vorbire: s.
Origine: (it. principe, lat. princeps)
1. titlu dat împăratului în Imperiul Roman.
2. (pl.) nume dat soldaţilor veterani care formau a doua linie în formaţia de luptă a unei legiuni romane.
3. titlu purtat de conducătorul unui principat ori de către fiul sau alt descendent al unui monarh; prinţ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. principessa)
1. fiică de suveran; soţie, fiică de principe; prinţesă.
Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (principe + -esc)
1. care aparține unui prinț; privitor la prinț; de prinț; princiar, (înv.) prințesc.
2. care emană de la un prinț; princiar, (înv.) prințesc.
3. în care au domnit prinții; princiar, (înv.) prințesc.
4. (figurat) demn de un prinț; princiar, (înv.) prințesc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. altezza)
1. titlu dat principilor şi principeselor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. électeur)
1. s. m. f. persoană care are dreptul de a participa la o alegere.
2. s. m. (în Imperiul Romano-German) principe sau prelat care avea dreptul de a-l alege pe împărat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Landgraf)
1. titlu dat unui principe german din evul mediu; magistrat care răspundea în faţa justiţiei în numele împăratului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Mark)
1. (în evul mediu) provincie în unele state, condusă de un margraf sau de un principe.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Markgraf, fr. margrave)
1. principe feudal german care conducea o marcă4.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. principat, lat. principatus)
1. regim politic în primele două secole ale Imperiului Roman, cu un împărat care își împărțea autoritatea cu senatul de origine republicană.
3. teritoriu condus de un principe.
4. demnitatea de principe; timpul în care se exercită.