femeie-profesor

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (femeie + profesor; cf. fr. un professeur femme)

1. femeie calificată care predă o materie de învățământ (în școală); profesoară.
2. femeie care profesează, care predă o știință sau o artă; profesoară.

profesor/profesor, -oară

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. professeur, germ. Professor)

1. persoană cu o pregătire specială care predă un obiect de învățământ într-un domeniu al științei, al artei etc.
2. ~ universitar = cel mai înalt grad didactic în învățământul superior, titularul unei catedre.

profesoral, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. professoral)

1. de profesor; referitor la funcția de profesor, care aparține profesorilor.
2. alcătuit din profesori.
3. (depr.) pretențios, doctoral, pedant.

profesorat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. professorat)

1. cariera, funcția de profesor.

profesoreasă

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (profesor + -easă)

1. (despre o femeie) persoană calificată care predă o materie de învățământ (în școală); femeie-profesor, profesoară.
2. soție de profesor; profesoară, profesoriță.

profesoriță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (profesoară + -iță)

1. profesoară (tânără); (rar) profesorică.
2. (depr.) profesoară slab pregătită și fară experiență; (rar) profesorică.
3. (Bucov.) învățătoare.
4. (reg.) profesoreasă.

agregat 2

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (după fr. agrégé)

1. (în unele țări) profesor ~ = profesor universitar care și-a obținut titlul prin concurs, dar a rămas totuși dependent de catedra altui profesor.

agregație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agrégation, lat. aggregatio)

1. agregare.
2. (în unele țări) concurs pentru postul de profesor agregat.

atelier

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. atelier)

1. locul în care se execută lucrări manuale, sau se practică activități manuale de artă sau de agrement; (p. ext.) locul unde se dezvoltă o lucrare.
2. încăpere, local cu unelte sau mașini unde se desfășoară o activitate meșteșugărească sau industrială.
3. totalitatea lucrătorilor care muncesc într-un asemenea local.
4. local amenajat în care lucrează un artist; încăpere de lucru a unui pictor, fotograf etc.; studio.
5. locul în care mai mulți elevi sau studenți lucrează sub îndrumarea unui maestru (profesor, artist etc.); (p. ext.) ansamblul artiștilor sau al elevilor care lucrează sub îndrumarea aceluiași maestru sau grup de maeștri.
6. (prin ext.) grup de persoane reunite pe o perioadă determinată de timp pentru a reflecta asupra unui subiect dat sau a realiza un proiect comun.
7. (fig.) centru de producție artistică-literară.
8. (înv.) șantier.

autodidact, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autodidacte)

1. cel care a învățat sau s-a instruit singur, fără profesor.

autoinstrui

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (auto- + instrui)

1. a dobândi cunoștințe sau abilități din proprie inițiativă, în afara școlii și fără profesori; a se instrui singur.

capacitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. capacité, lat. capacitas)

1. calitatea de a fi încăpător.
2. întindere, mărime a unui lucru în raport cu ceea ce conține; volum al unui recipient.
3. pricepere, abilitate, aptitudine de a face ceva.
4. calitate a celui care este capabil să înțeleagă sau să facă ceva.
5. om destoinic, priceput; învățat, savant.
6. (în trecut) examen pentru obținerea titlului de profesor secundar.
7. proprietate a unui sistem tehnic de a executa o operație, de a produce un efect, de a suferi o transformare.
8. cantitatea de energie pe care o poate acumula un sistem fizic.
9. (jur.) drept, putere legală de a face un act.
10. obiectiv industrial sau economic cu un anumit profil; 9. examen la sfârșitul a opt clase elementare.