Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. projectile)
1. orice corp greu care poate fi aruncat cu forţă în spaţiu.
2. corp metalic exploziv azvârlit de o armă; glonţ, obuz etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. empennage)
1. organ de stabilizare şi de comandă din planuri fixe şi mobile, în partea din spate a fuzelajului unui avion.
2. aripioarele unui proiectil, ale unei bombe de avion.
4. dispozitiv al unei giruete care indică direcţia vântului.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. arbalète)
1. armă din evul mediu constând dintr-un arc montat pe un suport, care servea la aruncat săgeţi sau proiectile; (înv.) arbalestră, (înv.) arcubalistă.
2. armă folosită la vânătoarea sub apă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. artileriia, fr. artillerie)
1. armă din compunerea forţelor armate cu guri de foc şi instalaţii care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanţă mare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. balista, fr. baliste)
1. (în antichitate) mașină de război pentru aruncarea de bolovani, sulițe, proiectile etc. asupra dușmanului; catapultă.
2. balestră.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. balistique)
1. adj. referitor la balistică.
2. curbă ~ă = traiectoria unui proiectil; pendul ~ = pendul pentru determinarea vitezei proiectilelor.
3. (despre seminţe, fructe) diseminat prin expulzare.
4. s. f. ştiinţă care studiază mişcarea corpurilor grele în câmpuri gravitaţionale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. ballistophobia)
1. teamă patologică de proiectile, explozii.