Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. quérulent)
1. (persoană) care demonstrează cverulență.
2. (persoană) care are o tendință patologică de a se certa și de a pretinde despăgubiri disproporționate pentru un prejudiciu real sau imaginar.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. ordo, -inis, fr. ordre)
1. dispoziție obligatorie, dată de o autoritate sau persoană oficială; poruncă; comandă.
2. comunitate catolică de călugări care se supuneau anumitor reguli de organizare și de activitate; cin, tagmă.
3. comunitate de cavaleri călugări din evul mediu.
4. societate, asociație în care cineva era primit în semn de onoare.
5. decorație superioară medaliei.
6. dispoziție de plată (a unei sume).
7. (biol.) grup între clasă și familie.
8. (mat.) ~ de multiplicitate (al rădăcinii unei ecuații algebrice) = număr natural care arată de câte ori apare o rădăcină (soluție) într-o ecuație algebrică.
9. sistem de arhitectură ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli.
10. rang. categorie.
11. de ~ul = cu caracter (de); de prim ~ = de cea mai bună calitate, excelent.
Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (fr. provocation, lat. provocatio)
1. acțiunea de a provoca și rezultatul ei; provocare.
2. acțiunea de a împinge o persoană prin cuvinte, gesturi etc. să comită o faptă.
3. comportament manifestat prin cuvinte, gesturi, acțiuni provocatoare, care caută să trezească sentimente, reacții, chiar agresive și posibil disproporționate în raport cu acel comportament.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. symétrie, lat., gr. symmetria)
1. dispunere a unor părți identice într-un mod asemănător într-un ansamblu, într-un tot.
2. armonie, îmbinare armonioasă rezultată din anumite combinații regulate și bine proporționate.
3. (mat.) proprietate a unei figuri în raport cu un punct, cu o dreaptă sau cu un plan de a avea puncte care să corespundă două câte două.
4. proprietate a două figuri de a se suprapune exact.