Dictionar

Provincial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. provincialis, fr. provincial)

1. adj. caracteristic provinciei, provincialilor.

2. s. m. f. locuitor din provincie.


Provincialism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. provincialisme)

1. regionalism (2).

2. fel de a se purta şi de a gândi propriu unei anumite provincii.

3. atitudine, comportare de provincial.


Provincializa

Parte de vorbire: vb.
Origine: (engl. provincialize)

1. , tr. a căpăta, a face capete trăsături specifice celor din provincie.


Provincializare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. provincializa)

1. acțiunea de a (se) provincializa; dobândire a unor trăsături specifice celor din provincie.


Provincie

Parte de vorbire: s.
Origine: ( lat. provincia, fr. province)

1. teritoriu cucerit de romani în afara Italiei, supus legilor şi organizării romane.

2. regiune administrativă din unele ţări.

3. orice parte a unei ţări în afara capitalei.


Provincioară

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (provincie + -ioară)

1. diminutiv al lui provincie; provincie mică.


Abstract, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.

2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.

3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.

4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.

5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.


Aditiv, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)

1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.

2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.

3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.

4. II. lucru adăugat, completare, supliment.

5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.

6. (industria alimentară) produs destinat modifice gustul sau parfumul, prelungească conservarea.

7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.


Aluvial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alluvial)

1. referitor la sau produs de aluviuni; aluvionar.

2. sol ~ = sol sedimentar care provine (sau/și încă se dezvoltă) din aluviuni.


Analogic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. analogique, lat. analogicus)

1. care se bazează pe analogie, care provine din analogie.

2. (despre semnale electronice) a cărui valoare poate fi reprezentată printr-o funcţie continuă de timp.

3. (despre dispozitive electronice etc.) care generează, măsoară, prelucrează și stochează curenți și tensiuni electrice care variază în limite fixate.


Anexionist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. annexionniste)

1. I. referitor la anexionism.

2. care vizează anexarea unui teritoriu, a unei țări la alta, a unei provincii la un stat; care pledează pentru anexare.

3. II. persoană care susține teoria politică a anexionismului; susținător al unei politici de anexare.


Anodic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anodique)

1. referitor la anod (electrod pozitiv).

2. care ține de anod, care provine de la anod.

3. (antonim) catodic.