Dictionar

Rezultate principale (Putere):

Putere

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (putea)

1. mare forță fizică, tărie, puternicie.

2. capacitatea de a produce un efect; capacitatea de a constrânge, influența sau controla; stăpânire, dominație.

3. facultatea juridică sau morală de a efectua anumite acte.

4. (despre medicamente) grad de influență asupra organismului.

5. (despre sisteme tehnice) capacitatea de a efectua un lucru mecanic.

6. (despre acte, documente, vize etc.) caracter valabil; valabilitate.

7. (despre bani) capacitatea de a servi la vânzare-cumpărare; valoare.

8. (despre acțiuni sau fenomene naturale) grad de intensitate.

9. (matematică) indice care arată de câte ori un număr se înmulțește cu sine însuși.

10. (antonime) neputință, incapacitate.


Rezultate secundare (Putere):

Forţă; putere

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT vis

2. FR force

3. EN force

4. DE Kraft

5. RU силa

6. HU erő


Supraputere

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. surpuissance)

1. stat a cărui putere economică şi militară este mult superioară celei a altor state.


Abdica

Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abdiquer, lat. abdicare)

1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.

2. a abandona puterea suverană; a renunţa la tron, la un drept.

3. (fig.) a renunţa la ceva, a se resemna.

4. a renunţa la o activitate din cauza greutăţilor întâmpinate.


Abracadabra

Parte de vorbire: interj., s.
Origine: (fr., it. abracadabra)

1. interj. cuvânt cabalistic căruia ocultiştii, gnosticii etc. îi atribuiau puterea magică de a vindeca anumite boli.

2. s.f. îngrămădire de cuvinte fără sens.


Absolutism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. absolutisme)

1. regim politic în care un monarh concentrează în mâinile sale întreaga putere; autocrație.

2. concepție care stă la baza unei monarhii.


Abuz

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces.

2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală.

3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.

4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.

5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.

6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.

7. ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva.

8. ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor.

9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.

10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.


Abuziv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abusif, lat. abusivus)

1. care întrece măsura; exagerat, excesiv.

2. care constituie un abuz; arbitrar; ilegal.

3. care abuzează de puterea lor.

4. care este înșelător, specios.

5. (lingvistică) se spune despre un cuvânt folosit într-un mod impropriu.

6. părinte ~ = părinte care captează pentru sine și exclusiv afecțiunea copiilor săi (ex. mamă ~ă, tată ~).


Alienare

Parte de vorbire: s.
Origine: (aliena)

1. acţiunea de a (se) aliena; înstrăinare.

2. (fil.) depersonalizarea oamenilor, denaturarea relaţiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea deformată a realităţii; alienaţie.