Dictionar

Păgânism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (păgân + suf. -ism)

1. denumire dată reprezentărilor religioase politeiste din vechile culte.

2. (pentru iudei, creștini și musulmani) orice religie nemonoteistă.

3. (pentru creștini) orice altă religie.


Abominaţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abomination, lat. abominatio)

1. groază, dezgust pe care cineva îl simte pentru o persoană sau un lucru; oroare.

2. acțiune, conduită sau aspect abominabil; mârşăvie, nelegiuire, ticăloşie.

3. (rar) cultul idolilor, păgânism.


Divinitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. divinité, lat. divinitas)

1. fiinţă socotită drept creatoare şi cârmuitoare a lumii; Dumnezeu.

2. fiinţe cărora li se atribuie o natură divină.

3. (pl.) zeii şi zeiţele păgânismului.

4. esenţă, natură divină.

5. (fig.) lucru, persoană adorată ca un dumnezeu.


Euhemerist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. évhémériste)

1. I. referitor la euhemerism, doctrină conform căreia zeii păgânismului erau oameni zeificați după moarte.

2. II. adept al euhemerismului.


Păgânăție

Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (păgân + -ăție)

1. credință religioasă a păgânilor; păgânism.

2. însușire de a fi păgân; păgânătate.

3. stare de păgân; păgânătate.

4. păcat, greșeală gravă, infamie, ticăloșie, mișelie, mârșăvie.


Păgânesc, -ească

Parte de vorbire: adj.
Origine: (păgân + -esc)

1. care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; (prin restr.) turcesc.

2. (fig.) crud, barbar.