radical, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

1. adj. din temelie, complet; fundamental, de bază; (adv.) radicalmente.
2. (despre tratament, medicamente etc.) care vindecă complet.
3. care preconizează reforme mari, acțiuni hotărâtoare.
4. (despre oameni sau grupări politice; (și s. m.) care preconizează o serie de reforme în activitatea socială.
5. care cuprinde rădăcina cuvântului.
6. s. m. (mat.) număr care, ridicat la o putere, dă numărul dat; rădăcină.
7. simbol matematic care arată operația de extragere de rădăcină.
8. axă ~ă = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan.
9. grup atomic care rămâne neschimbat într-o reacție chimică și care, în mod obișnuit, nu există în stare liberă.
10. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie și conține sensul lexical al cuvântului; rădăcină.

radicalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. radicalisme, germ. Radikalismus)

1. mișcare cu caracter liberal-democrat, în sec. XVIII și XIX în Anglia împotriva ideilor și instituțiilor politice și economice.
2. concepție și atitudine politică urmărind măsuri categorice, radicale în soluționarea problemelor vieții sociale; practicarea unor astfel de măsuri.

radicalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (germ. Radikalist)

1. I. referitor la radicalism; care adoptă radicalismul.
2. se spune despre o persoană, atitudine etc. care nu acceptă niciun compromis.
3. II. adept al radicalismului.
4. persoană foarte intransigentă, care nu acceptă niciun compromis.

radicaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. radicaliser, germ. radikalisieren)

1. a face să devină, a deveni radical, intransigent; a revoluționa.

radicalmente

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (fr. radicalement)

1. într-un mod radical.
2. în rădăcina sa, în principiul său, în cauza ei profundă.

acetil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acétyle)

1. radical organic monovalent, din acidul acetic.

acetilare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. acétylation)

1. introducere a radicalului acetil în molecula unui compus organic.

acil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acyl)

1. radical monovalent derivat din acizii organici.

acilare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. acylation)

1. reacție chimică de introducere a unui radical acil în molecula unui compus organic.

activitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. activité, lat. activitas)

1. îndeplinire a unor acte fizice, intelectuale etc.; muncă, acțiune, ocupație.
2. situație a unui ofițer care face parte din cadrele active ale armatei.
3. mărime ce caracterizează intensitatea dezintegrării unei substanțe radioactive.
4. capacitate a unei particule materiale (atom, moleculă, radical) de a lua parte la o reacție.
5. ~ solară = totalitatea fenomenelor (pete, protuberanțe, erupții etc.) în păturile exterioare ale Soarelui.

alchil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alkyle)

1. radical organic monovalent, prin îndepărtarea hidroxidului unui alcool.