Rezultate principale (Recita.):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. réciter, lat. recitare)
1. a spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama.
Rezultate secundare (Recita.):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. récital)
1. program muzical susţinut de un singur artist şi cu un singur instrument.
2. orice manifestare artistică susţinută de un singur interpret.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. recitando)
1. (muz.) declamând, recitând.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. récitant)
1. adj. (despre voci, instrumente) care execută singur partea principală a unei bucăţi muzicale.
2. s. m. solist care, într-un oratoriu sau într-o cantată, cântă recitative.
Parte de vorbire: s.
Origine: (recita)
1. acţiunea de a recita; declamare.
3. executare a unei bucăţi muzicale în genul unui recitativ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Rezitativ, fr. récitatif, it. recitativo)
1. gen al muzicii vocal-simfonice care, prin intonaţia şi ritmica vorbirii, se apropie de declamaţie şi care, în operă, precedă sau separă ariile.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. récitateur)
1. persoană care declamă sau cântă un recitativ; persoană care recită.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. aède, gr. aoidos)
1. (în Grecia antică) poet-cântăreţ care îşi recita propriile-i versuri în acompaniament de liră.
2. (prin ext.) scriitor talentat.
Parte de vorbire: I. adv., II. s.n.
Origine: (it. arioso)
1. I. (muz.) (ca indicație de execuție) interpretare patetică și profundă care ar trebui dată unui pasaj cântat.
2. II. (muz.) arie muzicală de mare intensitate dramatică; piesă vocală apropiată de arie și recitativ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ballade)
1. poezie populară medievală în versuri endecasilabice sau septenare, care se cânta şi se recita.
2. poezie epică, populară sau cultă, care narează fapte istorice sau legendare; cântec bătrânesc.
3. (muz.) compoziţie vocală sau instrumentală cu caracter narativ.
4. (jaz) interpretare rapsodică a unei piese de către un solist acompaniat de orchestră.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după lat. cantilare, a fredona)
1. formă a serviciului religios, psalmodiere a liniei melodice, în care predomină recitativele şi recitările.
Parte de vorbire: s.
Origine: (cine- + recital)
1. recital de filme cinematografice.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. concentus, cf. lat. concentus „cânt însoțitor”)
1. melodie corală liturgică la unison, melismatică, care se opune recitării solo.
2. stil de muzică bisericească care pune accent pe armonie, în opoziție cu accentus, care pune accent pe cuvântul vorbit.