Dictionar

refutație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. réfutation)

1. acțiunea de a refuta și rezultatul ei; refutare.
2. prezentare scrisă sau orală care urmărește să demonstreze că o afirmație este falsă.
3. (var.) refutațiune.
4. (antonime) aprobare, confirmare.
 

confutație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. confutatio, fr. confutation)

1. act de respingere sau infirmare; discurs sau scriere de refutare; refutație.
 

indenegabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. indenegabile)

1. a cărui existență sau natură nu poate fi negată.
2. care nu poate fi negat sau refutat; indeniabil.
 

refutație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. réfutation)

1. acțiunea de a refuta și rezultatul ei; refutare.
2. prezentare scrisă sau orală care urmărește să demonstreze că o afirmație este falsă.
3. (var.) refutațiune.
4. (antonime) aprobare, confirmare.