Dictionar

respingere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (respinge)

1. faptul de a respinge.
2. (fiz.) exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită; repulsie (3).
 

adogmatic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. adogmatique)

1. (adept) al adogmatismului.
2. I. referitor la adogmatism, la respingerea dogmelor.
3. se spune despre o persoană care refuză orice dogmă.
4. II. persoană care respinge orice doctrină, sistem sau principiu religios bazat pe dogmă.
5. (antonim) dogmatic.
 

anticalofilie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (anti- + calofilie)

1. respingere, negare a calofiliei; atitudine împotriva calofiliei; anticalofilism.
2. respingere a cultivării excesive a frumuseții stilului.
3. calitate a stilului de a nu fi prea mult cizelat, în dauna conținutului.
 

anticalofilism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (anti- + calofil + -ism)

1. (lit.) respingere, negare a calofiliei; atitudine împotriva calofiliei; anticalofilie.
 

anticlericalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anticléricalisme)

1. atitudine ostilă față de cler și de biserică; respingere a amestecului clerului în viața publică.
 

anticonformism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anticonformisme)

1. respingere a conformismului; comportare care sfidează conformismul; nonconformism.
2. nerespectarea convențiilor sociale, a normelor general acceptate.
 

apodioxis

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., gr. apodioxis)

1. figură retorică constând în respingerea unui argument ca fiind absurd.