Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. restreindre)
1. tr. a micşora, a reduce, a mărgini.
2. refl. (fam.) a-şi limita cheltuielile pentru trai, a trăi mai modest.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (restrânge)
1. acțiunea de a (se) restrânge și rezultatul ei; limitare, mărginire; îngrădire, restricție.
2. (loc. adj.) fără ~ = fără restricții; întreg, deplin.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. compressif, engl. compressive)
1. care serveşte pentru a lega strâns.
2. (fig.) care restrânge, comprimă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. comprimer, lat. comprimere)
1. tr., refl. a (se) restrânge, a (se) reduce (ca volum).
2. tr. a micşora volumul unui corp (gaz) prin presiune exterioară; a presa.
3. (fig.) a împiedica să se manifeste; a înăbuşi.
4. a reduce personalul unei întreprinderi, instituţii etc.; a pune în cadrul disponibil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Konsonant)
1. sunet elementar din limbile vorbite, pronunțat printr-o blocare sau o restrângere semnificativă a căii vocale, suficient de tare pentru a fi auzit; sunet al vorbirii caracterizat, spre deosebire de vocale, prin faptul de a nu putea fi singurul constituent sau singurul tip de constituent al unui cuvânt (conceptul modern de „consoană” nu mai necesită apariția concomitentă cu o vocală); consoană.
2. desemnează literele alfabetului diferite de vocale.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déterminer, lat. determinare)
1. a fi cauza imediată a unui fapt, fenomen sau proces; a condiţiona, a cauza.
2. a stabili cu precizie (o dată un termen).
3. a calcula (pe baza unor date).
4. a convinge, a decide la ceva.
5. a preciza, a lămuri sau a restrânge sensul unui cuvânt, al unei propoziţii.
6. (mat., fiz.) a afla valoarea unei mărimi; a măsura.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. déterminatif)
1. I. care determină, care este de natură să determine; determinant.
2. care are rol hotărâtor (într-o anumită situație, într-o clasificare et cetera); decisiv.
3. (gramatică) care determină, specifică sau restrânge sensul unui cuvânt; determinant.
4. II. (gramatică) cuvânt sau locuțiune care specifică sensul unui cuvânt; determinant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hémiopie)
1. restrângere a vederii părţii laterale a câmpului vizual.