Dictionar

Castilian, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (it. castigliano, fr. castillian)

1. (locuitor) din Castilia.

2. (s.f.) limbă romanică vorbită în Spania; limba spaniolă.


Catalan, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. catalan)

1. (locuitor) din Catalonia.

2. (s. f.) limbă romanică vorbită în Catalonia şi în principatul Andorra.


Concordanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concordance)

1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondenţă (II, 1).

2. ~a timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează timpul verbului dintr-o propoziţie dependentă în acord cu timpul verbului din propoziţia regentă; corespondenţa timpurilor.

3. îmbinare armonioasă de sunete.

4. (geol.) raportul dintre două (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu.

5. specie evoluată de index (glosar), larg cultivată în filologia anglo-saxonă şi chiar în cea romanică, constând în listarea cuvintelor, însoţite fiecare de un microcontext pertinent pentru înţelegerea lor.

6. (anton.) neconcordanță.


Dalmat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dalmate)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Dalmaţia, dalmaţian2.

2. adj. referitor la Dalmaţia; dalmatic.

3. (s. f.) limbă romanică, astăzi dispărută, vorbită în fosta provincie romană Dalmaţia.


Francez, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. franşais)

1. (locuitor) din Franţa.

2. (s. f.) limbă romanică vorbită de francezi.


Galician, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. galiciene)

1. (locuitor) din Galicia.

2. (s. f.) limba romanică, asemănătoare cu portugheza, vorbită în Galicia.