Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (it. castigliano, fr. castillian)
2. (s.f.) limbă romanică vorbită în Spania; limba spaniolă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. catalan)
2. (s. f.) limbă romanică vorbită în Catalonia şi în principatul Andorra.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concordance)
1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondenţă (II, 1).
2. ~a timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează timpul verbului dintr-o propoziţie dependentă în acord cu timpul verbului din propoziţia regentă; corespondenţa timpurilor.
3. îmbinare armonioasă de sunete.
4. (geol.) raportul dintre două (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu.
5. specie evoluată de index (glosar), larg cultivată în filologia anglo-saxonă şi chiar în cea romanică, constând în listarea cuvintelor, însoţite fiecare de un microcontext pertinent pentru înţelegerea lor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dalmate)
1. adj., s. m. f. (locuitor) din Dalmaţia, dalmaţian2.
2. adj. referitor la Dalmaţia; dalmatic.
3. (s. f.) limbă romanică, astăzi dispărută, vorbită în fosta provincie romană Dalmaţia.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. franşais)
1. (locuitor) din Franţa.
2. (s. f.) limbă romanică vorbită de francezi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. galiciene)
2. (s. f.) limba romanică, asemănătoare cu portugheza, vorbită în Galicia.