Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. snack-bar)
1. local unde se servesc mâncăruri uşoare, consumate adesea în picioare la un gheridon sau o tejghea; bufet expres.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. snipe)
1. ambarcaţie de sport cu vele, având construcţia corpului netedă.
Parte de vorbire: s.m. (fam.)
Origine: (fr. chenapan)
1. persoană, lipsită de scrupule și simț moral, capabilă de diverse fapte rele; escroc, pungaș.
Parte de vorbire: s.n. (învechit)
Origine: (șnapan + -lâc)
1. faptă de șarlatan; șarlatanie, potlogărie.
2. mod de a fi, de a acționa propriu șarlatanilor; șarlatanie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Schnaps)
1. (fam.) rachiu (tare); vinars.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Schnecke)
1. transportor pentru materiale pulverulente sau în formă de pastă, la care antrenarea materialului se efectuează cu ajutorul unor palete elicoidale fixate pe un arbore ce se roteşte.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abject, lat. abiectus)
1. care comite fapte reprobabile; ticălos.
2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.
3. (antonime) respectabil, stimabil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)
1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.
2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.
3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.
4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. abnorm; lat. abonormis, ab- „de la, departe” + norma „standard” + -is)
1. care se depărtează sau deviază de la o regulă sau un standard fixat; anormal, neobişnuit.
2. (antonime) normal, obişnuit.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abnormité, germ. Abnormität)
1. caracterul a ceea ce este abnorm.
2. depărtare sau deviere de la o regulă sau un standard fixat; anomalie; enormitate; lucru, fapt neobișnuit.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abracadabrant)
1. cu totul neobișnuit; surprinzător, uluitor, extraordinar; ciudat, bizar.
Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)
1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.
2. total, complet, desăvârşit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare ~ă = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine şi prin sine.
8. adv. cu desăvârşire, exact.